Antena 3 CNN Sport Ca între băieţi: Cum a pierdut SUA un pariu şi trebuie să dea 2 lăzi de bere Canadei

Ca între băieţi: Cum a pierdut SUA un pariu şi trebuie să dea 2 lăzi de bere Canadei

<1 minut de citit Publicat la 10:44 22 Feb 2014 Modificat la 10:44 22 Feb 2014
Ca între băieţi: Cum a pierdut SUA un pariu şi trebuie să dea 2 lăzi de bere Canadei
Foto: Agerpres/Xinhua
Premierul canadian Stephen Harper i-a cerut, vineri, preşedintelui SUA, Barack Obama, cele două lăzi de bere promise, după ce Canada s-a impus în faţa americanilor în întâlnirile olimpice din turneul de hochei pe gheaţă de la Soci, informează AFP, conform Mediafax.
"Aştept lăzile mele de bere", a scris Stephen Harper pe Twitter, după ce a câştigat pariul făcut de cei doi oficiali înainte de dubla întâlnire la feminin şi masculin de la Soci. 

La fel ca în 2010, Obama şi Harper au pariat pe victoria echipelor lor şi, la Soci ca şi la Vancouver, Canada a reuşit să se impună. 
Obama trebuie să dea o ladă de bere pentru medalia de aur a echipei feminine a Canadei, care s-a impus în faţa americancelor, scor 3-2, în finală, iar a doua pentru echipa masculină, care a trecut de SUA, scor 1-0, şi va juca duminică finala cu Suedia.
"Ce păcat!", a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney. "Felicitări Canadei", a adăugat acesta. 
 

×
x close