Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Usain Bolt şi Yohan Blake, printre nominalizaţii pentru titlul de cel mai bun atlet al anului

Usain Bolt şi Yohan Blake, printre nominalizaţii pentru titlul de cel mai bun atlet al anului

M.T.
1 minut de citit Publicat la 09:58 04 Oct 2011 Modificat la 09:58 04 Oct 2011
Usain Bolt şi Yohan Blake, printre nominalizaţii pentru titlul de cel mai bun atlet al anului
Foto: Agerpres
Usain Bolt şi Yohan Blake se numără printre nominalizaţii pentru titlul de cel mai bun atlet al anului 2011, distincţie pe care Federaţia Internaţională de Atletism o va acorda pe 12 noiembrie.

Cei doi sprinteri jamaicani s-au numărat printre vedetele Campionatelor Mondiale de la Daegu, acolo unde Blake a câştigat aurul la 100 de metri, finală în care Bolt a fost descalificat pentru start furat, în timp ce Bolt s-a impus la 200 de metri.

De asemenea, cei doi atleţi au făcut parte din ştafeta de 4x100, care a stabilit singurul record mondial al competiţiei din Coreea de Sud.

Ceilalţi sportivi nominalizaţi sunt britanicul Mo Farah (medaliat cu aur în proba de 5.000 de metri şi cu argint la 10.000 de metri la Daegu), kenyenii Patrick Makau (deţinătorul recordului mondial la maraton) şi David Rudisha (semifond), germanul Robert Harting (aruncarea discului), japonezul Koji Murofushi (aruncarea ciocanului), Kirani James din Grenada (campion mondial la 400 de metri) şi americanii Christian Taylor (triplusalt) şi Jesse Williams (săritura în înălţime).

Pentru titlul de cea mai bună atletă a anului vor concura rusoaicele Tatiana Cernova (campioana mondială la heptatlon), Anna Cicerova (săritura în înălţime) şi Maria Abakumova (aruncarea suliţei), americancele Lashinda Demus (400 de metri garduri) şi Carmelita Jeter (sprint), neo-zeelandeza Valerie Adams (aruncarea greutăţii), jamaicanca Veronica Campbell-Brown (sprint), kenyanca Vivian Cheruiyot (campioana mondială la 5.000 de metri), Amantle Montsho din Botswana (campioana mondială la 400 de metri) şi australianca Sally Pearson (100 de metri graduri).

Cei 20 de sportivi au fost aleşi de un juriu al IAAF format din opt experţi.

×
x close