Rutierul de la Euskaltel a atacat cu 20 de kilometri înainte de final şi nu a mai putut fi ajuns de nici unul dintre adversarii săi, al doilea sosind italianul Marzio Bruseghin (Movistar), la 41 de secunde, în timp ce Dominik Nerz (Liquigas) a completat podiumul.
Clasamentul general nu a suferit niciomodificare, atât purtătorul tricoului roşu, Juan Jose Cobo, cât şi principalul său adversar, Christopher Froome, sosind în acelaşi timp, odată cu plutonul, la un minut şi 30 de secunde de învingător.
„Prima victorie este întotdeauna specială, aşa cum s-a întâmplat când m-am impus pe Zoncolan, dar aceasta este cea mai importantă. Doar faptul că am fost în evadare, în faţa acestor fani şi a familiei mele, a meritat efortul, chiar dacă nu aş fi reuşit să câştig. A fost o Vuelta dificilă pentru mine, fiind nevoit să renunţ la lupta pentru clasamentul general, dar poate că această ediţie m-a învăţat mai multe lucruri decât cea de anul trecut”, a declarat Antn la final.
Etapa a 20-a va avea loc sâmbătă, între Bilbao şi Vitoria (185 de kilometri), plutonul urmând să treacă peste patru căţărări, două dintre ele de categoria întâi. Totuşi, finalul este programat pe plat, astfel că există puţine şanse ca ierarhia tricoului roşu să fie schimbată.