Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Tora Berger aduce un aur Norvegiei la biatlon - 15 kilometri. Românca Tofalvi, pe 11

Tora Berger aduce un aur Norvegiei la biatlon - 15 kilometri. Românca Tofalvi, pe 11

<1 minut de citit Publicat la 22:32 18 Feb 2010 Modificat la 22:32 18 Feb 2010
Tora Berger aduce un aur Norvegiei la biatlon - 15 kilometri. Românca Tofalvi, pe 11
Norvegianca Tora Berger, care nu reuşise să urce pe podium la proba de sprint 7,5 kilometri de duminică, a câştigat joi medalia de aur la biatlon, în proba de 15 kilometri. Sportiva de 28 de ani a depăşit-o pe Elena Khrustaleva din Kazahstan cu 20 de secunde, cu toate că aceasta din urmă nu a avut nici o penalizare, spre deosebire de viitoarea campioană olimpică. Reprezentanta noastră, Eva Tofalvi, s-a clasat pe locul al 11-lea la aproape două minute de primul loc.
Berger a adus, joi, Norvegiei cea de-a doua medalie de aur la Jocurile Olimpice de iarnă de la Vancouver. Biatlonista a trecut prima linia de sosire după un parcurs de 40 de minute, 52 de secunde şi 8 sutimi. Ea a fost urmată de Elena Khrustaleva din Kazahstan, care a înregistrat timpul de 41:13.5. Medalia de bronz i-a revenit bielorusei Darya Domracheva. Reprezentantele României, Eva Tofalvi şi Mihaela Purdea, au încheiat pe locurile 11, respectiv 41. Tofalvi a încheiat cei 15 kilometri în 42:43.4.
Antena3.ro

×
Etichete: jo 2010
x close