Pe cei 221,5 km, multiplul campion mondial de contratimp a fost cronometrat în 5h28'58", concretizând o manevră tactică excelentă: a evadat cu circa 3 kilometri înainte de sosire, iar calitățile de ruleur i-au permis să țină la respect primul pluton, alcătuit din majoritatea favoriților și sprinterilor plutonului Micii Bucle. Pe locul doi s-a situat, la 3 secunde, tot un german, John Degenkolb (Giant), iar al treilea a sosit slovacul Peter Sagan (Tinkoff), un obișnuit al podiumurilor în actuala ediție.
Considerată de 3 stele, pe scara de la 1 la 5, etapa de marți, cea mai lungă a ediției 102, a fost dificilă nu doar prin numărul de kilometri, ci și prin faptul că au fost străbătute, între Seraing (unde a dat startul festiv chiar regele Belgiei, Filip) și Cambrai, 7 porțiuni de pavate, totalizând aproape 14 km, "împrumutate" de la Regina Clasicelor Paris-Roubaix, dar și altele, de macadam, piatra cubică din orașe.
Totodată, plutonul era marcat de căzăturile din ziua precedentă, care s-a soldat cu 7 răniți serios, unii grav (fostul tricou galben, Fabian Cancellara, are fractură de vertebre), astfel încât cei 191 cicliști rămași în cursă au evoluat prudent primii 200 km din cei 221,5, cu evadări de mică anvergură, cel mult 4 minute. De altfel, prudența s-a văzut și în succesul de etapă decis pe ultimii kilometri.
În clasamentul general individual, Tony Martin este urmat la 12" de britanicul Chris Froome (Sky), fostul purtător al tricoului galben, și la 25" de americanul Tejay van Garderen (BMC).
Miercuri, după un debut "en fanfare", cu multe răsturnări de situații și un dramatism continuu, etapa a 5-a este plată și cotată la o stea, fiind parcă rezervată sprinterilor. Vor fi străbătuți 189,5 km, între Arras și Amiens Metropole, în Câmpia Picardiei, Turul Franței aducând în această zi un omagiu combatanților uciși în Primul Război Mondial.