Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Tom Boonen scrie istorie în Paris-Roubaix, după o evadare solitară de 53 de kilometri

Tom Boonen scrie istorie în Paris-Roubaix, după o evadare solitară de 53 de kilometri

<1 minut de citit Publicat la 23:08 08 Apr 2012 Modificat la 23:08 08 Apr 2012
Tom Boonen scrie istorie în Paris-Roubaix, după o evadare solitară de 53 de kilometri
Tom Boonen a scris o pagină de istorie în ciclism, egalând recordul lui Roger De Vlaeminck de patru victorii în cursa Paris-Roubaix. Rutierul de la Omega Pharma-Quick Step a evadat cu 53 de kilometri înainte de finiș și a făcut o cursă solitară spre Velodromul din Roubaix, terminând cursa la 1 minut și 39 de secunde în fața lui Sebastien Turgot, Alessandro Ballan sosind al treilea.

Belgianul de 31 de ani a repetat performanța compatriotului DE Vlaeminck în ”Regina Clasicelor”, după victoriile obținute în 2005, 2008 și 2009. Succesul vine după o serie incredibilă a lui ”Tommeke”, care a fost de neoprit în 2012, după un an liniștit în 2011.

Boonen conduce detașat clasamentul UCI World Tour, după succesele din clasicele belgiene E-3 Harelbeke şi Gent-Wevelgem, de luna trecută, şi după a treia victorie în Turul Flandrei, săptămâna trecută.

"Când am fost singur în faţă, am mers cu încredere pentru că ştiam că sunt deseori neînţelegeri în pluton faţă de cine să depună munca la trenă. Este cea mai grozavă victorie a mea în Paris - Roubaix. Să obţin a patra victorie de o aşa manieră este minunat", a spus Boonen.

×
Etichete: ciclism
x close