Antena 3 CNN Sport Alte sporturi "The Herminator" îşi termină cariera. Schiorul Hermann Maier şi-a anunţat retragerea

"The Herminator" îşi termină cariera. Schiorul Hermann Maier şi-a anunţat retragerea

1 minut de citit Publicat la 00:49 14 Oct 2009 Modificat la 00:49 14 Oct 2009
"The Herminator" îşi termină cariera. Schiorul Hermann Maier şi-a anunţat retragerea


Schiorul austriac Hermann Maier şi-a anunţat retragerea din activitate, dând vina pe problemele fizice pentru decizia lui. În vârstă de 36 de ani, Maier a câştigat aurul olimpic la Super-G şi Slalom Uriaş în 1998 la Nagano, precum şi o medalie de bronz şi una de argint în 2006, la Torino.

A mai cucerit trei titluri mondiale, în 1999 la Super-G şi coborâre, iar în 2005 la Slalom Uriaş. De asemenea a mai cucerit două medalii de argint în 2001 şi un bronz în 2003. Pe lângă asta, Maier a mai câştigat 54 de curse în Cupa Mondială şi a obţinut patru titluri la general.

Maier s-a accidentat la genunchi în luna martie, dar şi-a reînceput antrenamentele şi îşi propunese să revină la Cupa Mondială de la sfârşitul lunii noiembrie, în Lake Louise, Canada, dar acum a declarat: "Am decis să pun capăt carierei mele competiţionale. După ce m-am gândit bine, decizia a venit de la sine".

"Totul mergea conform planului, iar corpul meu este într-o condiţie foarte bună. Dar am ajuns la concluzia că ar trebui să trag o linie finală acum, pentru că vreau să fiu sănătos pentru tot restul vieţii. Nu a fost o decizie uşoară şi îmi este greu să renunţ", a declarat cel poreclit "The Herminator", cu lacrimi în ochi.

Maier şi-a început cariera profesională în 1996, iar în 1997 a câştigat prima Cupă Mondială, însă aventura lui aproape că a luat sfârşit în 2001, când aproape şi-a pierdut piciorul într-un accident de motocicletă. Schiorul şi-a revenit însă remarcabil şi s-a impus la Kitzbuehel în ianuarie 2003, după mai mult de un an de reabilitare.

Antena3.ro

×
x close