Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Ţara Galilor a câştigat dramatic la Dublin, în prima etapă a Turneului celor Şase Naţiuni

Ţara Galilor a câştigat dramatic la Dublin, în prima etapă a Turneului celor Şase Naţiuni

M.T.
1 minut de citit Publicat la 13:12 06 Feb 2012 Modificat la 13:12 06 Feb 2012
Ţara Galilor a câştigat dramatic la Dublin, în prima etapă a Turneului celor Şase Naţiuni
Foto: Intact Images/EPA
Leigh Halfpenny şi-a păstrat calmul într-un moment dificil şi a transformat în ultimul minut o lovitură de pedeapsă prin care a adus Ţării Galilor o victorie dramatică la Dublin, împotriva Irlandei, în prima etapă a Turneului celor Şase Naţiuni, scor 23-21.

Galezii au revenit senzaţional, după ce au fost conduşi cu 10-5 la pauză şi 21-13 în minutul 68, când Tommy Bowe a reuşit al doilea eseu al gazdelor.

Meciul, o reeditare a sfertului de finală de la Cupa Mondială de anul trecut, a devenit tot mai dramatic pe final, când George North a marcat a treia încercare a galezilor, în minutul 77, reducând astfel de avantajul gazdelor, înainte ca Halfpenny să aducă victoria dintr-o lovitură de pedeapsă.

Este puţin cam devreme să discutăm despre Marele Şlem, abia am jucat un meci. A fost o performanţă foarte bună şi trebuie să luăm lucrurile pozitive din ea, dar avem şi câteva probleme asupra cîrora trebuie să lucrăm. Ne-am păstrat spiritul de la Cupa Mondială, iar acest lucru ne-a ajutat să obţinem un rezultat excelent”, a declarat la finalul întâlnirii Ryan Jones, unul dintre cei mai experimentaţi jucători ai galezilor.

În celelalte meciuri din prima etapă, Franţa a câştigat la Paris cu 30-12 în faţa Italiei, în timp ce Anglia a revenit după ce a fost condusă la pauză şi s-a impus cu 13-6 împotriva Scoţiei, la Edinburgh.




×
Etichete: tara galilor Irlanda
x close