Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Suspendarea lui Contador ar putea fi ridicată, după ce rutierul a fost achitat de Federaţia Spaniolă de Ciclism

Suspendarea lui Contador ar putea fi ridicată, după ce rutierul a fost achitat de Federaţia Spaniolă de Ciclism

<1 minut de citit Publicat la 14:02 15 Feb 2011 Modificat la 14:02 15 Feb 2011
Suspendarea lui Contador ar putea fi ridicată, după ce rutierul a fost achitat de Federaţia Spaniolă de Ciclism
Câştigătorul Turului Franţei, spaniolul Alberto Contador, ar putea scăpa de suspendarea de un an de zile, primită după ce a fost depistat pozitiv cu clenbuterol la un control antidoping din iulie 2010. Presa iberică susţine că Federaţia Spaniolă de Ciclism a hotărât să-l achite pe rutier în acest caz, ceea ce înseamnă că acesta poate reveni imediat în competiţii.

Deocamdată, nu a fost făcut un anunţ oficial, preşedintele federaţiei, Juan Carlos Castano, rezumându-se doar să declare că o decizie finală va fi luată marţi. Informaţia nu a fost confirmată nici de agentul lui Contador, Jacinto Vidarte: „Nu avem nimic oficial din partea federaţiei. Aşteptăm un comunicat din partea lor, dar până atunci nu ştim nimic. Am văzut doar ceea ce s-a scris în presă”.

Alberto Contador a fost suspendat provizoriu pe timp de un an, după ce, în urma unui control antidoping din iulie 2010, la Pau, în timpul Turului Franţei, spaniolului i s-au descoperit în urină urme de clenbuterol, un stimulent pulmonar care are şi efecte anabolizante. Din momentul în care informaţia a devenit publică, rutierul iberic a susţinut că substanţa a ajuns în corpul său în urma cărnii pe care a consumat-o.

×
x close