Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Steaua - SC Miercurea Ciuc 2-5. Ciucanii conduc în finala campionatului cu 2-0

Steaua - SC Miercurea Ciuc 2-5. Ciucanii conduc în finala campionatului cu 2-0

<1 minut de citit Publicat la 19:52 17 Mar 2010 Modificat la 19:52 17 Mar 2010
Steaua - SC Miercurea Ciuc 2-5. Ciucanii conduc în finala campionatului cu 2-0
Campioana României la hochei, Sport Club Miercurea Ciuc, a obţinut marţi a doua victorie din tot atâtea meciuri în finala Campionatului Naţional. Harghitenii s-au impus cu 5-2 în meciul al doilea al finalei, jucat pe Patinoarul "Mihai Flamaropol" din Bucureşti graţie unei presiuni constante pe care a pus-o pe apărarea echipei Steaua Rangers.
După ce în primul meci, de la Miercurea Ciuc, Sport Club se impusese cu mari emoţii, 3-2, Steaua nu a mai reuşit acelaşi joc bun şi pe teren propriu. Bucureştenii au condus cu 1-0, după golul lui Cam Severson (minutul 5:15), dar Csanad Virag a egalat până la pauză (17:47). Repriza a doua a fost câştigată cu 2-1 de ciucani, care au înscris prin Jozef Hruby (27:34), Szabolcs Szocs (35:39), în timp ce Steaua a replicat prin Viorel Nicolescu (38:11), care a dus scorul la 2-3. Repriza a trei a fost câştigată cu 2-0 de Sport Club, pentru care a marcat o "dublă" Levente Hozo (44:01, 53:12), potrivit Mediafax.
Meciul al treilea se va disputa vineri, la Miercurea Ciuc, pe patinoarul "Vakar Lajos", începând cu ora 20:30.
Antena3.ro

×
x close