Austriacul Gregor Schlierenzauer a câştigat concursul de sâmbătă, din a cincea etapă a Cupei Mondiale de sărituri cu schiurile, de la Engelberg (Elveţia), şi a preluat astfel conducerea în clasamentul general.
Schlierenzauer, în vârstă de 19 ani, a devenit săritorul austriac cu cel mai mare număr de victorii în circuitul mondial, acesta fiind al 26-lea său succes din carieră.
Cu două sărituri de 137 şi 133 m (265,6 puncte), el l-a devansat pe marele său rival elveţian Simon Ammann, câştigător în concursul de vineri, care a acumulat 264,6 pct, cu două sărituri de 138 şi 129 m. Locul trei a revenit unui alt austriac, Andreas Kofler, cu 250,5 pct (132 m şi 128 m).
În clasamentul general al Cupei Mondiale, Schlierenzauer este urmat la 18 puncte de Ammann. Etapa de la Engelberg se încheie duminică, cu un al treilea concurs individual.
Antena3.ro