''Stejăreii'' au tranșat soarta meciului pe final de pe Stadionul Jamor din Lisabona, după ce au fost conduși atât la pauză, cât și în repriza secundă.
Echipa noastră a deschis rapid scorul, după doar trei minute, grație unui eseu reușit de pilierul Ciprian Lucaci. Lusitanii au redus din diferență prin Abecasis (lovitură de pedeapsă), dar Ionel Melinte (min. 23) a refăcut diferența de pe tabelă, tot din lovitură de penalitate (3-8). Portugalia a întors scorul până la pauză, în urma a două penalități transformate de același Abecasis, iar scorul după prima repriză era de 9-8.
România a încercat să revină pe tabelă, dar cei care au marcat au fost tot lusitanii, printr-o nouă lovitură pedeapsă a lui Abecasis (51), scorul devenind 12-8.
Finalul a fost dramatic, ''stejăreii'' reușind eseul decisiv în min. 72, prin Adrian Moțoc, iar Melinte a transformat, stabilind scorul final, 15-12.
În cealaltă semifinală, Spania a dispus de Rusia cu scorul de 30-7.
Finala dintre România și Spania va avea loc sâmbătă, de la 19,00 (ora României), pe Stadionul Național Jamor din Lisabona, în joc fiind și calificarea la World Rugby U20 Championship.