O'Sullivan îşi păstrează astfel titlu cucerit anul trecut şi devine doar al treilea jucător care reuşeşte această performanţă în epoca modernă a snookerului, după Steve Davis şi Stephen Hendry.
Succesul englezului de 37 de ani este cu atât mai impresionant cu cât el vine după ce a luat o pauză de un an. În ciuda acestui lucru, O'Sullivan nu a arătat nicio slăbiciune de-a lungul celor peste două săptămâni de competiţie, totul culminând cu evoluţia din finală.
Ronnie, care a câştigat toate cele cinci finale jucate la Crucible, nu i-a lăsat nicio şansă lui Hawkins, prezent în premieră în ultimul act, şi nu doar că a obţinut o victorie clară, dar a bifat şi şase break-uri de peste 100 de puncte, un record pentru o finală de campionat mondial.
De asemenea, O'Sullivan a ajuns la 130 de break-uri de peste 100 de puncte la Campionatul Mondial, depăşindu-l pe fostul lider al acestui clasament, Stephen Hendry, care are 127.
Primul jucător care a reuşit să-şi păstreze titlul după ce Teatrul Crucible din Sheffield a devenit locul tradiţional de desfăşurare al Campionatului Mondial în 1977 a fost Steve Davis, el fiind urmat de Stephen Hendry, care a cucerit cinci titluri la rând în anii '90.
Hendry deţine şi recordul de titluri în epoca modernă (7), în timp ce Ray Reardon şi Steve Davis au câte 6 succese.