Antena 3 CNN Sport Alte sporturi România a învins Uruguay, într-un meci de rugby disputat la București

România a învins Uruguay, într-un meci de rugby disputat la București

2 minute de citit Publicat la 20:40 26 Noi 2016 Modificat la 20:40 26 Noi 2016
rugby.jpg

Naționala de rugby a României a învins, sâmbătă seara, reprezentativa Uruguay cu scorul de 36-10 (22-3), într-un meci-test, ultimul din acest an, care a avut loc pe Stadionul național ''Arcul de Triumf'' din Capitală, informează Agerpres.ro.

Deși se anticipa că partida va fi una ușoară pentru tricolori în comparație cu precedentele înfruntări din această lună, contra SUA și Canada, nu a fost deloc așa, elevii lui Lynn Howells lovindu-se de un adversar foarte bine organizat și disciplinat, în special în defensivă.

Scorul a fost deschis abia în minutul 18, când Florin Vlaicu a transformat o lovitură de penalitate, după un început de meci ezitant al ambelor formații.

Primul eseu al românilor a fost reușit de Stephen Shennan, în minutul 32, Vlaicu ratând transformarea acestuia, însă oaspeții au redus din diferență patru minute mai târziu, prin Felipe Berchesi, care a concretizat, la rândul său, o lovitură de penalitate.

Tricolorii s-au dezlănțuit în ultimele 5 minute ale primei reprize, Stephen Shennan și Johan Van Heerden marcând alte două eseuri, ambele transformate de Vlaicu, la pauză tabela de marcaj indicând 22-3 pentru naționala antrenată de Howells.

Partea a doua a întâlnirii nu a fost mult diferită de prima, atacurile succesive ale ''stejarilor'' nefiind duse până la capăt și concretizate în puncte.

În minutul 56, Florin Surugiu a reușit cel de-al patrulea eseu al naționalei, transformat de Vlaicu, după ce oaspeții au rămas temporar în inferioritate numerică, Manuel Blengio văzând un cartonaș galben.

La rândul său, Van Heerden a izbutit un alt eseu, în minutul 65, neacordat de ''centralul'' partidei, pentru ca în minutul 74, uruguayenii să marcheze singura lor încercare, prin Guillermo Lijtenstein, transformată de Berchesi, pe fondul unei superiorități numerice, în condițiile în care Tangimana Fonovai a luat și el un ''galben'' după un placaj periculos.

Tabela de marcaj a fost însă închisă de români, prin eseul lui Cătălin Fercu, transformat de Vlaicu, scorul final fiind de 36-10.

România își atinge astfel obiectivul propus, de câștigare a celor trei partide-test ale toamnei (23-10 cu SUA, 21-16 cu Canada și 36-10 cu Uruguay), și va începe, din februarie, meciurile de calificare pentru Cupa Mondială din 2019.

Sâmbătă au evoluat echipele:

România 
1. Mihăiță Lazăr (Castres Olympique), 2. Andrei Rădoi (Timișoara Saracens), 3. Alexandru Țăruș (Beziers), 4. Johan Van Heerden (Știința Baia Mare), 5. Valentin Popârlan (Timișoara Saracens), 6. Viorel Lucaci (CSA Steaua), 7. Stelian Burcea (căpitan; Timișoara Saracens), 8. Andrei Gorcioaia (Valence d'Agen), 9. Florin Surugiu (Steaua), 10. Florin Vlaicu (Steaua), 11. Stephen Shennan (Timișoara Saracens) 12. Vlăduț Popa (Timișoara Saracens), 13. Jack Umaga (Timișoara Saracens), 14. Tangimana Fonovai (Timișoara Saracens), 15. Cătălin Fercu (Timișoara Saracens). 
Rezerve: 16. Ionel Badiu (Carcassonne), 17. Eugen Căpățână (Timișoara Saracens), 18. Alexandru Gordaș (CSA Steaua), 19. Ionuț Mureșan (Timișoara Saracens), 20. Cristian Chirică (Știința Baia Mare), 21. Alexandru Țiglă (Știința Baia Mare), 22. Ionuț Dumitru (CSA Steaua), 23. Paula Kinikinilau (Timișoara Saracens). 


Uruguay 
1. Ignacio Secco, 2. Carlos Arboleya, 3. Mario Sagario (căpitan), 4. Franco Lamanna, 5. Diego Ayala, 6. Joaquin Dell'Acqua, 7. Santiago Hernandez, 8. Gonzalo Soto, 9. Agustin Ormaechea, 10. Felipe Berchesi, 11. Santiago Arata, 12 Nicolas Freitas, 13. Santiago Gibernau, 14. Mauro Daverio, 15. Manuel Blengio. 
Rezerve: 16. Facundo Gattas, 17. Francisco Jimenez, 18. Mateo Sanguinetti, 19. Diego Magno, 20. Marcos Chamian, 21. Guillermo Lijtenstein, 22. Juan Manuel Cat, 23. Andreas Rocco.

 

×
Etichete: rugby România Uruguay
x close