Marcatorii partidei au fost C. Radu 2 goluri, Matei 2, Buşilă 1, Ghiban 1, R. Georgescu 1, Diaconu 1, Iosep 1, Negrean 1, pentru România, respectiv O'Regan, Waller, Vincent, Ryder, toţi cu câte un gol.
Tricolorii se află în pregătire la Oradea, în cadrul acesteia susţinând şi antrenamente comune cu Marea Britanie.
În perioada 19-22 iunie, echipa României se va deplasa în Ungaria, unde va susţine două partide de verificare cu campioana olimpică, la Bekescsaba, în 20 iunie şi la Szolnok, în 21. Atât cu Ungaria, cât şi cu Marea Britanie, România se va întâlni în faza grupelor la JO.
Din 23 iunie, naţionala României se va pregăti la Bucureşti, de unde în 4 iulie va pleca spre Dublin, la cel mai puternic turneu de pregătire, cu Ungaria, Croaţia, Muntenegru şi Marea Britanie.
La Dublin Cup, tricolorii vor juca în ordine, cu Ungaria (5 iulie), Muntenegru şi Croaţia (6 iulie) şi cu Marea Britanie (8 iulie).
Competiţia olimpică de polo se va desfăşura între 29 iulie şi 12 august.
Conform regulamentului, după disputarea meciurilor din grupe, primele patru clasate se vor califica în sferturile de finală, de unde câştigătoarele vor juca semifinale şi, ulterior, finala mică şi finala mare.