„Sunt la Atena, cei de aici m-au sfătuit să nu mai fac deplasarea la Doha, întrucât puteam avea probleme din cauza paşaportului provizoriu. Aveam viză de Qatar, dar nu pe paşaportul expirat. Oricum, nu-mi propusesem un mare rezultat acum, vreau să intru progresiv în formă în perspectiva Mondialelor din august-septembrie. La viitorul concurs din Diamond League, de la Shanghai, pe 15 mai, voi fi prezent”, a declarat Oprea pentru Agerpres.
Cristina Casandra, care a luat startul în proba feminină de 3.000 de metri obstacole, s-a clasat pe locul 7, cursa fiind câştigată de kenyanca Milcah Chemos, care a stabilit şi cel mai bun rezultat mondial al anului, cu un timp de 9:16.44.
Câştigătoarea ediţiei de anul trecut a Diamond League, Allyson felic (SUA) s-a impus la 400 de metri, în timp ce proba masculină de 200 de metri a fost câştigată de un alt reprezentant al Statelor Unite, Walter Dix.
Germanul Malte Mohr a obţinut primul loc la săritura cu prăjina, cu un rezultat de 5,81 metri, campionul european Renaud Lavillenie (Franţa) clasându-se abia pe poziţia a patra.
În probele de semifond, 800 de metri masculin şi 1.500 de metri feminin, s-au impus kenyanul Asbel Kiprop, respectiv ucraineanca Anna Mişcenko, iar la lungime feminin primul loc a fost ocupat de americanca Funmi Jimoh, care a sărit 6,88 metri.