Sportivul în vârstă de 28 de ani a mărturisit că a luat această decizie în septembrie şi că s-a antrenat în opt bazine diferite din Sydney pentru a păstra revenirea secretă. El a spus că revenirea bunului său prieten Geoff Huegill în bazin la Jocurile Commonwealth de la Delhi şi o vizită la arena olimpică din Londra i-au reaprins pasiunea pentru sport.
"Am fost să văd bazinul olimpic din Londra. Este o locaţie extraordinară în care vreau să mă aflu. Nu m-am simţit aşa de foarte mult timp. Nu am intrat niciodată în bazin cu gândul de a mă antrena, ci doar pentru a fir în formă la orice oră", a declarat sportivul.
Thorpe, care a adunat nouă medalii olimpice, din care cinci de aur, 11 titluri mondiale şi 10 medalii de aur la Jocurile Commonwealth înainte să se retragă, se va antrena în Abu Dhabi, pentru a sta departe de atenţia presei din Australia.