Oltchim Râmnicu Vâlcea va evolua în Grupa D preliminară din Liga Campionilor şi le va avea ca adversare pe finalista sezonului trecut, SD Itxako (Spania), echipă care a învins-o de două ori în ediţia trecută, pe Dinamo Volgograd (Rusia) şi pe câştigătoarea grupei a treia din turul 2, acolo unde vor evolua DVSC Debrecen (Ungaria), Buxtehuder SV (Germania), Zaglebie Lubin (Polonia) şi o formaţie venită din primul tur.
Meciurile din grupele preliminare se vor desfăşura în perioada 1 octombrie-13 noiembrie, primele două echipe din fiecare serie calificându-se pentru cele două grupe principale.
„Trebuie să ieşim din grupă, pentru că obiectivul nostru e tot finala. Trebuie să demonstrăm de ce suntem în stare. Cu Itxako putem spune că va fi şi o revanşă. Ne va ajuta şi Oana Chirilă, care a jucat acolo, dar, indiferent de numele adversarelor, noi trebuie să trecem de grupă", a declarat Radu Voina, antrenorul campioanei României, pentru Mediafax.
HCM Constanţa a nimerit în Grupa C a competiţiei masculine, alături de Hamburg (Germania), Cimos Koper (Slovenia), St. Petersburg HC (Rusia), Wisla Plock (Polonia) şi câştigătoarea grupei a treia din turul doi, acolo unde se vor înfrunta HC Metalurg (Macedonia), FH Hafnarfjordur (Islanda), Haslum HK (Norvegia) şi Maccabi Srugo Rishon Lezion (Israel).
Partidele din grupele Ligii Campionilor la handbal masculin vor avea loc între 28 septembrie şi 26 februarie, primele patru clasate mergând în optimile de finală. În ediţia de anul trecut, HCM nu a reuşit să se califice între primele 16 echipe ale Europei.