Misiunea "tricolorelor" nu a fost deloc una grea, victoria din Belarus la un gol, 32-31, fiind destul de liniştitoare. Sub aceste auspicii, elevele lui Radu Voinea, au jucat bine şi la Bucureşti, în partida din Sala Polivalentă. Încă din minutul 12 scorul era, 11-4 pentru România, potrivit prosport, iar adversarele au cedat presiunii, nereuşind să revină pe tabelă până la finalul partidei. La pauză avantajul României era de şase puncte, 22-16, diferenţă care s-a păstrat până la final, tabela arătând la expirarea timpului 38-32 pentru jucătoarele noastre.
Handbalistele române şi-au permis, chiar, pe final să facă spectacol, încercând pase aeriene şi un-doiuri în faţa porţii adverse, Cristina Vărzaru fiind, cu cele 7 goluri ale sale, principala responsabilă cu spectacolul. De la adversare, Artsiukhovich a înscris cel mai mult, şi ea tot cu şapte reuşite.
România îşi va afla adversarele din grupa de la Mondial pe 15 iulie, atunci când este programată tragerea la sorţi.
?Nu am avut deloc emoţii pentru că am pregătit foarte bine meciul. În cele şase luni până la Mondiale avem timp sa punem la punct toate problemele?, a declarat Cristina Vărzaru pentru sursa citată.
Antena3.ro