Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Handbal Ioan Gavrilescu, preşedintele de la Oltchim Râmnicu Vâlcea, a demisionat

Ioan Gavrilescu, preşedintele de la Oltchim Râmnicu Vâlcea, a demisionat

1 minut de citit Publicat la 12:10 30 Mar 2011 Modificat la 12:10 30 Mar 2011
Ioan Gavrilescu, preşedintele de la Oltchim Râmnicu Vâlcea, a demisionat
Omul care a condus în ultimii 33 de ani pe Oltchim Râmnicu Vâlcea a demisionat din funcţia de preşedinte ale clubului din motive personale.

Confirm că la data de 25.03.2011 am înregistrat la club cererea mea de demisie din funcţia de preşedinte al Clubului Sportiv Oltchim Râmnicu Vâlcea, întrucât, din motive strict personale şi familiale, am hotărât să încetez activitatea de la club. Cererea o voi prezenta, în conformitate cu statutul clubului, în Adunarea Generală a acestuia din data de 07.04.2011”, a declarat Gavrilescu, acesta negând că există alte motive în spatele deciziei sale: „Nu am condiţionat continuarea sau întreruperea activităţii mele la club de numele niciunei alte persoane, cu atât mai mult de cel vicepreşedintelui Raluca Covaci, relaţiile mele cu colegii de serviciu din club, fiind de mulţi ani de zile, cât se poate de corecte”.

Referitor la problema antrenorilor echipei de handbal Oltchim, menţionez că sunt un aprig susţinător al profesorului Radu Voina, selecţionerul echipei naţionale de handbal feminin, antrenorul care a realizat cea mai buna performanţă europeană din istoria clubului şi anume calificarea echipei în finala Ligii Campionilor din sezonul 2009/2010, personal excluzând în prezent oricare altă variantă. Insist şi repet, încetarea activităţii mele la club este generată în exclusivitate de motive strict personale, alte cauze sau motive invocate reprezentând simple speculaţii”, a mai spus oficialul.

×
x close