La turneul final se vor califica primele două clasate din grupă. Deşi recunoaşte că am avut parte de sorţi favorabili, Radu Voina nu consideră actualul sistem unul prea bun. ?Este o grupă accesibilă din care ne putem califica. Sunt grupe mai grele, dar nu trebuie să ne subestimăm adversarii. Ucraina e aproape de valoarea noastră, iar Portugalia a crescut mult în ultima perioadă. Sper ca Elveţia să nu pună probleme. Este prima dată când se joacă în acest sistem de calificare şi, personal, nu mă încântă. Vor fi multe deplasări, se va aduna oboseală şi va fi un program supraaglomerat?, a declarat tehnicianul echipei naţionale.
Şi Rulmentul Braşov se poate declara mulţumită după o tragere la sorţi, cea care a stabilit semifinalele Cupei EHF. Formaţia de sub Tâmpa se va lupta pentru un loc în finala competiţiei cu SD Itxako, echipă din Spania. ?Este echipa cu care ne-am dorit să jucăm, deşi la acest nivel nu mai contează numele adversarei. Cel mai important este că jucăm returul pe teren propriu, în faţa propriilor fani, şi sperăm să ne calificăm în finală?, a spus vedeta braşovencelor, Carmen Amariei.
Antena3.ro