Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Ciclistul Eduard Grosu, al șaselea în etapa a cincea din Turul San Luis

Ciclistul Eduard Grosu, al șaselea în etapa a cincea din Turul San Luis

1 minut de citit Publicat la 15:53 23 Ian 2016 Modificat la 15:53 23 Ian 2016
ciclism.jpg
Foto: Freeimages
Rutierul argentinian German Tivani a câștigat etapa a cincea a Turului San Luis, desfășurată între localitățile argentiniene Renca și Juana Koslay, pe distanța de 168 km, vineri, în timp ce românul Eduard Grosu (Nippo Vini Fantini) a sosit al șaselea, transmite Agerpres.

Tivani a fost cronometrat cu timpul de 3 h 37 min 39 sec, fiind urmat cu același timp de compatrioții săi Daniel Diaz și Emiliano Ibarra. Grosu a terminat al șaselea, la 1 minut 34 de secunde de învingător. Celălalt român din cursă, Serghei Țvetcov (Androni Giocattoli), s-a clasat pe locul 110, tot la 1 min 34 de sec de Tivani.

La general se menține lider argentinianul Eduardo Sepulveda, urmat de columbienii Dayer Quintana, la 3 secunde, Rodrigo Contreras, la 38 sec, Nairo Quintana, câștigătorul din 2014, la 42 sec, etc. Serghei Țvetcov ocupă locul 63, la 15 min 23 sec de primul loc, iar Eduard Grosu se află pe 108, la 27 min 10 sec.

Sâmbătă, frații Quintana îi vor face marcaj strâns lui Sepulveda în ascensiunea de 17 km, către cota 2.140 m (Filo Sierras), iar câștigătorul acestei etapei încheiate la altitudine ar trebui să fie succesorul lui Daniel Diaz în palmaresul cursei.

Etapa a șasea, La Toma — Merlo (Filo Sierras Comechingones), penultima a cursei, are o lungime de 159,5 km.

×
Etichete: ciclism
x close