Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Echipa masculină de gimnastică a României s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Londra

Echipa masculină de gimnastică a României s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Londra

M.T.
1 minut de citit Publicat la 15:30 10 Oct 2011 Modificat la 15:30 10 Oct 2011
Echipa masculină de gimnastică a României s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Londra
Foto: Agerpres
Echipa masculină de gimnastică a României şi-a asigurat prezenţa la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012, după ce a obţinut 350,900 puncte în calificările de la Campionatele Mondiale de la Tokyo.

După prima zi a concursului, echipa României era depăşită de Japonia, SUA şi Germania, luni, Rusia reuşind să depăşească de asemenea punctajul gimnaştilor români.

Este ceva extraordinar, abia îmi găsesc cuvintele de bucurie. Am reuşit cu echipa de băieţi să pătrundem în elită, între cei care merg la Olimpiadă. Fără dar şi poate, aceasta a fost principala noastră ţintă la Mondiale, în privinţa echipei de băieţi. Nu aveam altceva în minte, iar ei au reuşit. Bravo lor, felicitări!”, a declarat Adrian Stoica, preşedintele FRG, pentru Mediafax.

Echipa României a fost formată din Marian Drăgulescu, Flavius Koczi, Marius Berbecar, Cristian Băţagă, Ovidiu Buidoşo şi Vlad Cotuna, iar cea mai mare notă a fost obţinută de Marian Drăgulescu, 16,400 la sărituri.

Cu totaluri de 87,732 puncte şi 87,032 puncte, Flavius Koczi, respectiv Marian Drăgulescu au şanse de a se califica şi în finala de la individual compus.

România va fi prezentă la JO de la Londra şi cu echipa feminină, care a obţinut calificarea de pe locul patru, gimnastele tricolore urmând să evolueze marţi, în finala pe echipe.

×
x close