Scene incredibile la Adunarea Generală a FR de Şah de la Bucureşti. Elisabeta Polihroniade, maestră de top a şahului românesc, este acuzată că l-a atacat pe Dan Păsărelu, preşedintele CS Siciliana. Este greu de spus ce ar fi putut duce la astfel de incidente rare chiar şi în sporturi contruite în jurul violenţei.
"Doamna Polihroniade m-a abordat spunând că vrea să discute ceva cu mine, iar în loc să vorbească m-a lovit peste faţă cu palma. Viorel Sima a înregistrat incidentul şi a dorit să îi arate înregistrarea de pe telefon, apoi ea i-a luat mobilul din mână, l-a zgâriat şi i l-a aruncat în faţă. Dânsa a negat evenimentul şi s-a dus în sală şi a spus că eu am lovit-o. Incidentul cu telefonul a fost filmat şi de către o televiziune", a declarat Dan Păsărelu, pentru Mediafax.
Spre ghinionul lui, jurnalistul Viorel Sima, martor la evenimente, a făcut imprudenţa de a filma scenele de violenţă cu telefonul mobil.
"Mi-a băgat unghia în mână. Mi-a luat telefonul şi nu a vrut să mi-l mai dea. M-am rugat de dumneaei timp de două-trei minute să mi-l înapoieze. Eu am întins mâna, iar dumneaei mi l-a aruncat în faţă şi m-a lovit în buza superioară. Sunt de 17 ani în presă. Am scris despre box şi de alte sporturi periculoase, dar nu credeam că mi se poate întâmpla aşa ceva la şah. Mă gândesc să o dau în judecată. Pentru că nu mi se pare normal ca un Mare Maestru să se comporte aşa în public. Îmi era ruşine de ruşinea ei, pentru că e o persoană în vârstă", a comentat Sima pentru Mediafax.
Constantin Dumitriu, noul preşedinte al FR de Şah
Tot sâmbătă au avut loc şi evenimente mai serioase, iar oficialii din şah şi-au ales preşedintele în persoana lui Constantin Dumitriu cu 91 de voturi, faţă de cele 65 de voturi primite de contracandidatul său, Dan Radu Zătreanu.
"Funcţia reprezintă o responsabiltate maximă pentru mine, pentru că şahul nu are un suport material pentru desfăşurarea activităţii. Este un sport sărac, va fi foarte greu să atrag sponsori. Primul punct de care mă voi ocupa este să introduc opţional şahul în şcoli. Am discutat cu ministrul Funeriu şi sper să îl implementăm cât mai curând. Sunt în discuţii cu Parlamentul European pentru găsirea unei soluţii în ceea ce priveşte şahul, pentru că în mandatul precedent am fost europarlamentar din partea PDL. Mi-am activat relaţii din mandatul de europarlamentar şi voi încerca să susţin o lege a sportului european, şi a şahului în particular", a declarat Dumitriu.
Antena3.ro