Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Cursa Campionilor 2010 se ţine la Dusseldorf. Schumacher şi Vettel vor fi prezenţi

Cursa Campionilor 2010 se ţine la Dusseldorf. Schumacher şi Vettel vor fi prezenţi

<1 minut de citit Publicat la 20:34 24 Apr 2010 Modificat la 20:34 24 Apr 2010
Cursa Campionilor 2010 se ţine la Dusseldorf. Schumacher şi Vettel vor fi prezenţi
Ediţia 2010 a Cursei Campionilor nu va avea loc în China, ca anul trecut, ci în oraşul german Dusseldorf. Programat pe 26-27 noiembrie, evenimentul va fi găzduit de Arena Esprit, o incintă acoperită ultramodernă care poate primi până la 51.000 de spectatori. Campionii din ultimii trei ani, Sebastian Vettel şi Michael Schumacher, şi-au anunţat deja prezenţa la festivalul sportului cu motor.
Cursa Campionilor, un eveniment nu foarte mediatizat la noi în ţară, este un festival al motorsportului. Este, de altfe, singura şansă pe care piloţii din diverse competiţii dedicate autovehiculelor o au să se întâlnească şi să îşi măsoare abilităţile în maşini identice. În fiecare an sunt prezenţi piloţi din Formula 1, Campionatul Mondial de Raliuri, NASCAR şi nu numai. Competiţia datează din 1988, când a fost organizată pentru prima oară de fostul pilot de raliuri Michele Mouton.
În acest an, Formula 1 va fi reprezentată, în mod cert, de germanii Schumacher şi Vettel, de la echipele Mercedes GP şi, respectiv, Red Bull Racing.
"Este special să participi la un asemenea eveniment în faţa publicului propriu. Va fi o experienţă unică şi spe că eu şi Michael (n.r. Schumacher) vor primi multă susţinere", a declarat Vettel pentru Eurosport.
Antena3.ro

×
x close