19.000 de fani au asistat la finala de pe Lanxess Arena din Koln, iar spectacolul a fost unul total. Doar 20 de secunde le-au trebuit cehilor pentru a deschide scorul prin veteranul de 38 de ani Jaromir Jagr. Forţa ofensivă a ruşilor, dezlănţuită imediat după acest gol, a fost ţinută bine la distanţă de poartă de defensiva cehă, condusă de excelentul portar Tomas Vokoun.
Golul al doilea al cehilor a venit în minutul 38, când portarul rus Ovechkin s-a lovit de Fedorov, Rachunek l-a găsit singur pe Tomas Rolinek iar acesta a îndeplinit o formalitate. Rusia nu a mai putut decât să înscrie golul de onoare în ultimul minut de joc, prin Datsyuk, dar atacurile nebune care au urmat nu au mai adus şi un gol egalizator pentru ruşi.
Naţionala Cehiei câştigă, astfel, cel de-al şaselea titlu mondial din istoria ţării, ultimul fiind cucerit în anul 2005.
Medaliile de argint au revenit echipei Suediei, care a învins reprezentativa ţării gazdă, Germania, cu 3-1 în finala mică. În cazul în care ar fi câştigat partida, nemţii ar fi cucerit prima lor medalie la un campionat mondial din 1953 încoace.
Antena3.ro