Campionul este mâhnit că românii lui nu au văzut disputa cu Brinkley, una în care a făcut spectacol, trimiţându-şi de trei ori adversarul la podea. "Lucică a fost foarte afectat că meciul nu s-a transmis în România. Aşa se explică şi faptul că nu a răspuns la telefoane, nici de la televiziuni, nici de la ziare", a confirmat Rudel Obreja, preşedintele FR Box, cel care a fost prezent la disputa de la Montreal, scrie Gazeta Sporturilor.
Când va reveni sâmbătă în ţară, Bute va face o conferinţă de presă pe aeroport, iar apoi va pleca acasă, la Pechea. Conform sursei citate, Televiziunea Română a explicat că "au existat doar discuţii telefonice de tatonare cu deţinătorii drepturilor TV ale meciului de box respectiv, în cadrul cărora reprezentanţii televiziunii publice au indicat că suma menţionată, 100.000 de euro, era mult prea mare". "Am încercat să găsim eventuali sponsori care să acopere o parte din cheltuieli, dar interesul acestora nu a existat", se arată în răspunsul TVR.