Svendsen şi Fourcade, câştigător la urmărire şi în proba individuală, au fost cronometraţi în acelaşi timp, 42:29.1, dar norvegianul a avut câştig de cauză la fotografie şi i-a refuzat adversarului său un al treilea succes la Soci.
Astfel, Fourcade a ratat şansa de a deveni al doilea francez cu trei medalii de aur la aceeaşi ediţie a JO de iarnă, performanţă reuşită de schiorul Jean-Claude Killy în 1976.
Medalia de bronz i-a revenit cehului Ondrej Moravec, care a terminat cursa în 42:42.9.
Legendarul norvegian Ole Einar Bjoerndalen nu a reuşit nici de această dată să stabilească recordul de medalii cucerite la Jocurile Olimpice de iarnă, el clasându-se doar pe locul 22, după ce a ratat patru focuri din cinci la ultima trecere prin poligon, într-un moment în care se afla în lupta pentru un loc pe podium.
Bjoerndalen rămâne la egalitate cu un alt norvegian, Bjoern Daehlie, în clasamentul celor mai multe medalii la JO de iarnă, fiecare având câte 12.