Golden State Warriors nu mai au nici şanse teoretice de a prinde playoff-ul dar au găsit, totuşi, resursele de a oferi spectatol alături de Suns într-un meci jucat cu garda jos. Cei mai puternici s-au impus fără mari probleme, dar nu fără a încasa nu mai puţin de 130 de puncte de la o echipă care are, în acest sezon, câte două înfrângeri la fiecare victorie, adică 43 de insuccese.
Lipsiţi în continuare de pivotul Amar'e Stoudemire, accidentat grav, Suns au avut, totuşi, pe cine să se bazeze. Jason Richardson a reuşit cele mai multe puncte, 31, dar şi Shaquille O'Neal (26 de puncte), Leandro Barbosa (21 puncte) şi Matt Barnes (20 puncte) şi-au ajutat echipa şi au dus-o spre incredibila sumă de 154. Aşa cum este şi lesne de intuit, Suns au ratat foarte puţin, procentajul de 62% din aruncări reuşite fiind mai rar întâlnit, chiar şi în NBA.
Monta Ellis a fost vedeta "Războinicilor" din Golden State, cu 26 de puncte, în timp ce Corey Maggette a reuşit cu cinci mai puţine. Warriors nu mai au nici un obiectiv pe acest final de sezon, echipa fiind pe un loc 10 care nu îi permite să spere la lucruri măreţe în luna care a mai rămas din sezonul regulat din NBA.
Rezultatele zilei de duminică:
Toronto Raptors - Indiana Pacers: 110-87
Detroit Pistons - Memphis Grizzlies: 84-89
Atlanta Hawks - Portland Trailblazets: 98-80
Milwaukee Bucks - Boston Celtics: 86-77
Philadelphia 76ers - Miami Heat: 85-77
Los Angeles Lakers - Dallas Mavericks: 107-100
Cleveland Cavaliers - New York Knicks: 98-93
Washington Wizards - Sacramento Kings: 106-104
Orlando Magic - Utah Jazz: 105-87
Los Angeles Clippers - New Jersey Nets: 107-105
Top 10 NBA de duminică:
Antena3.ro