Gazdele Campionatului Mondial de baschet, Turcia, şi una dintre cele mai spectaculoase echipe ale turneului, Slovenia, se vor întâlni în sferturile de finală ale competiţiei, după ce au obţinut victorii impresionante în faţa rivalelor din optimi.
Turcii, care caută a doua medalie pe teren propriu după ce au câştigat argintul la Europenele din 2001, au fost imbatabili în faţa Franţei, de care au trecut cu 95-77.
Slovenia, cea mai mică ţară din turneul de 24 de formaţii, cu o populaţie de 2 milioane de oameni, a făcut un meci spectaculos în faţa Australiei, o întâlnire pe care a dominat-o în întregime şi la capătul căreia s-a impus cu 87-58. "Am ajuns între primele opt echipe, întâi în Europa, acum şi în lume. Este adevărat că suntem o ţară mică, dar pe teren mărimea ţării nu contează, ci cum jucăm şi cum îşi motivează antrenorul jucătorii", a declarat baschetbalistul Uros Slokar.
Un alt sfert de finală stabilit este cel dintre Serbia (73-72 cu Croaţia) şi Spania (80-72 cu Grecia). Favoriţii turneului, baschetbaliştii din SUA, vor juca împotriva Angolei pentru un loc în sferturi, iar Rusia întâlneşte Noua Zeelandă luni pentru a stabili adversara starurilor din NBA, în timp ce Lituania va întâlni China şi Argentina rivala tradiţională Brazilia, marţi, în ultimele meciuri din optimi.
Antena3.ro