La mijlocul sfertului trei, soarta meciului părea pecetluită. Lakers conducea cu 21 de puncte şi controla autoritar jocul. Echipa din Arizona a început însă să recupereze uşor-uşor, cu Steve Nash (19 puncte, 20 de pase decisive) şi Channing Frye (32 de puncte, record al carierei) în prim-plan. Suns au egalat cu un minut înainte de final, iar Bryant şi Carter au ratat pe rând ocazia de a înscrie coşul decisiv, astfel că s-a intrat în prelungiri.
În primele două reprize de prelungiri, nici una dintre cele două echipe n-a reuşit să se desprindă, abia în al treilea over-time Lakers marcând cu două puncte mai mult decât Suns pentru a obţine cea de-a cincea victorie consecutivă şi a-şi consolida poziţia a doua în Conferinţa de Vest.
„Evident, Kobe nu are nevoie de ajutor, dar vine un moment în care trebuie să ne oprim numai din a-l privi în acţiune. A marcat câteva coşuri importante şi ne-a tras după el, ceea ce ne-a dat încredere exact când a contat mai mult, în ultima repriză de prelungiri”, a declarat la dinal Ron Artest, care a avut o contribuţie decisivă la succesul lui Lakers, cu cele 18 puncte şi 3 intercepţii cu care a încheiat meciul.
În Conferinţa de Est, Chicago Bulls îşi continuă evoluţiile foarte bune. După ce au învins pe Sacramento cu 40 de puncte, „taurii” au recidivat, impunându-se în deplasarea de la Atlanta cu 114-81. Derrick Rose a fost din nou cel mai important om al noului lider din Est, terminând meciul cu 30 de puncte şi 10 pase decisive.
În ultimul meci al zilei, Portland Trail Blazers a câştigat clar pe teren propriu partida cu Washington Wizards, scor 111-76. Omul meciului a fost Gerald Wallace, care a reuşit 28 de puncte şi 8 recuperări.