Evoluţia excelentă a lui Kevin Durant a ajutat Statele Unite ale Americii să se califice în semifinalele Campionatului Mondial de baschet, după victoria cu 89-79 în faţa Rusiei, la Istanbul.
Durant, de la Oklahoma Thunder, a înscris 33 de puncte şi a făcut cinci recuperări, pentru ca SUA să revină de la scorul de 30-35 în repriza a doua şi să domine partea secundă a partidei.
"A fost un meci greu şi trebuie apreciată Rusia pentru că a jucat foarte bine timp de 40 de minute, dar acum a venit momentul să ne gândim la următorul meci. Am făcut ajustări la pauză şi le-am citit jocul mai bine", a declarat Durant la finalul partidei.
Americanii vor juca cu Lituania pentru un loc în finala de duminică, după ce europenii au trecut cu 104-85 de Argentina. Lituania a înscris opt coşuri de trei puncte în prima repriză, din nouă încercări, şi a condus cu 32 de puncte la finalul sfertului trei.
SUA şi Lituania se vor întâlni în primul joc de sâmbătă, în timp ce ţara gazdă, Turcia, va da piept cu Serbia în cealaltă semifinală a zilei.
Antena3.ro