Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Baschet România rămâne în Divizia A. Baschetbalistele au câştigat grupa de baraj

România rămâne în Divizia A. Baschetbalistele au câştigat grupa de baraj

<1 minut de citit Publicat la 03:26 20 Ian 2009 Modificat la 03:26 20 Ian 2009
România rămâne în Divizia A. Baschetbalistele au câştigat grupa de baraj
Naţionala feminină de baschet a României şi-a îndeplinit cu brio obiectivul în grupa de baraj pentru rămânerea în Divizia A europeană, terminând nu doar în primele două echipe ale grupei, ci chiar câştigând locul I, după ce luni a învins şi Marea Britanie cu scorul de 71-66, la Târgovişte.
În urma acestei victorii, România a încheiat grupa de baraj pe primul loc, cu 11 puncte, şi va evolua în Divizia A continentală a Campionatului European, pe când Marea Britanie a retrogradat în grupa a doua valorică a Europei.
La finalul acestui meci, jucătoarele Svetlana Drăguşin şi Monica Broşovski Boriga s-au retras de la echipa naţională. La festivitatea de retragere care a fost organizată după meci, cele două jucătoare au fost premiate de ministrul Sportului, Monica Iacob Ridzi, de secretarul de stat Octavian Belu şi de preşedinta federaţiei, Carmen Tocală, precum şi de primarul municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga, informează NewsIn.
România a ratat participarea în faza calificărilor pentru Campionatul European din 2009 şi astfel tricolorele au trebuit să joace barajul pentru evitarea retrogradării în grupa a doua valorică din Europa.
Antena3.ro

×
x close