Panathinaikos Atena s-a calificat pentru a zecea oară în istoria sa între primele patru echipe ale continentului după ce a eliminat chiar deţinătoarea trofeului, Regal FC Barcelona. Grecii s-au impus în meciul al patrulea al seriei cu 78-67. Nick Calathes (12 puncte), Dimitris Diamantidis (11 puncte, 5 pase decisive) şi Antonis Fotsis (11 puncte, 6 recuperări) au fost cei mai buni oameni ai învingătorilor, în timp ce catalanii s-au bazat în special pe Fran Vasquez (14 puncte, 5 recuperări) şi Alan Anderson (13 puncte).
După o pauză de trei ani, Maccabi Tel Aviv revine în Final Four. Israelienii au eliminat pe Caja Laboral, pe care au învins-o cu scorul general de 3-1, victoria decisivă fiind obţinută la o diferenţă de 22 de puncte, 99-77. Învingătorii au avut în Jeremy Pargo (26 de puncte, 7 pase decisive) şi Guy Pnini (22 de puncte) cei mai importanţi oameni, evoluţia foarte bună a lui Mirza Teletovic (17 puncte, 3 recuperări) dovedindu-se insuficeintă pentru ca spaniolii să ducă seria în meciul cinci.
Montepaschi Siena a început cum nu se poate mai prost duelul din sferturile de finală cu Olympiakos Pireu. După ce au pierdut ruşinos primul meci al seriei, italienii au revenit spactaculos şi s-au impus cu 3-1. Italienii au învins cu 88-76 joi seară, graţie evoluţiilor excelente reuşite de Malik Hairston (25 de puncte, 7 recuperări) şi Ksistoh Lavrinovic (19 puncte). De la învinşi s-au remarcat Ioannis Bourousis şi Jamon Gordon, ambii cu câte 16 puncte.
Omar Cook (16 puncte, 7 pase decisive) şi Nando De Colo (12 puncte, 5 pase decisice) au condus-o pe Valencia spre victorie în meciul cu Real Madrid, 81-72, rezultat în urma căruia scorul general al întâlnirii a devenit 2-2. Pentru calificarea în Final Four, meciul decisiv va avea loc în capitala Spaniei, în ciuda acestui eşec, „albii” plecând cu prima şansă.