Duminică seară, imediat după meci, şi-a felicitat elevii şi a ieşit să dea un telefon. S-a prăbuşit chiar la ieşirea din sala de sport din Miercurea Ciuc. L-a văzut imediat un alt antrenor, care a anunţat Salvarea. Mai bine de 40 de minute l-au resuscitat medicii, însă, inima sa nu a mai dat niciun semn vital. Mircea Albu avea 55 de ani şi mai bine de 30 de ani i-a petrecut pe terenul de baschet.
"Este o veste şocantă, s-a dus un om la doar 55 de ani, din care vreo 30 de ani i-a petrecut in slujba baschetului. Ieri a fost o tragedie la handbal, cu antrenorul HCM Constanţa, Zoran Kurtes, azi e o tragedie in baschet, cu antrenorul echipei CSS Bega Timisoara. A fost un profesionist care a muncit enorm la selecţie, iar împreună cu Mihai Bolcu au făcut un cuplu excelent în baschetul timişorean. Trebuie să ne gândim de fapt şi ce preţ se plăteşte de fapt pentru atâta muncă şi atâta pasiune depuse pentru sport. Echipa lui Mircea Albu abia câstigase meciul din semifinale, iar la ieşirea din sală, s-a întamplat necazul. Îl regretăm cu toţii. Mă aflu la Turneul Final Four al Euroligii, dar luni ajung în ţară şi voi pleca direct la Timişoara, unde voi participa la funeralii", a declarat presedintele FR Baschet, Carmen Tocală, pentru Mediafax.
Antena 3