Accidentările au fost cel mai mare duşman pentru echipa din Cleveland înaintea meciului, Zydrunas Ilgauskas, Ben Wallace şi Delonte West, toţi titulari de drept şi, de asemenea, toţi accidentaţi. În consecinţă, LeBron James şi compania nu au făcut deloc un meci mare. Spre norocul lor, "Cavs" au reuşit un prim sfert bun, în care au luat un avans de 8 puncte. Ceea ce a urmat nu a fost ce îşi doreau, doar datorită acestor puncte din primul sfert ajungând prelungiri. Acolo, însă, a fost măcel, iar Bulls au câştigat cu 16-5 timpul suplimentar.
Chiar dacă nu au jucat prost în apărare, iar vedeta James nu a marcat foarte puţin, Cavaliers au pierdut deoarece, spre deosebire de Bulls, au aruncat prea mult de la distanţă, "înroşind" inelul coşului. Mai modeste, gazdele au preferat să arunce mai ales atunci când erau aprope de panou şi, printr-un procentaj decent, de 44% din interiorul perimetrului, au reuşit să se impună. Cavaliers au ratat nu mai puţin de 16 aruncări de la distanţă, iar "King James" a greşit aruncarea de 25 de ori.
Acum, Cleveland Cavaliers pot simţi, deja, răsuflarea celor de la Orlado Magic, care se apropie tot mai mult în clasament. "Magicienii" au, însă, şi ei două partide foarte grele vineri şi sâmbătă, când vor întâlni în deplasare atât Los Angeles Lakers şi Denver Nuggets.
Celelalte rezultate ale zilei de joi:
Denver Nuggets - Phoenix Suns: 119-113
New Jersey Nets - Portland Trailblazers: 99-105
Foto: www.nba.com
Antena3.ro