Cleveland Cavaliers au câştigat cu uşurinţă disputa din runda a doua a playoff-ului, trecând în meciul al patrulea cu 84-74 de Atlanta Hawks, chiar pe terenul adversarilor. Acum, Cavs aşteaptă să îşi afle adversarul, cu care vor avea atât avantajul terenului propriu, cât şi cel puţin două meciuri mai puţin disputate, întrucât Boston Celtics şi Orlando Magic se află la egalitate, scor 2-2, iar pentru a câştiga seria o echipă are nevoie de patru victorii. Meciul de marţi a fost decis din nou de o performanţă bună a lui "King" James, care a marcat 27 de puncte şi a reuşit alte 8 recuperări şi 8 pase decisive.Cele 26 de puncte ale lui Josh Smith nu au fost de ajuns pentru a o ajuta pe Atlanta să câştige măcar în meci în confruntarea cu Cavaliers.
Dallas Mavericks au jucat în meciul patru cu sabia deasupra capului, ştiind că o victorie a celor de la Denver Nuggets i-ar elimina din competiţie. Victoria gazdelor nu a fost deloc una uşoară, la doar două puncte, după un meci în care numai inspiraţie germanului Dirk Nowitzki, autorul a 44 de puncte i-a ţinut în viaţă. Punctele lui Nowitzki au fost cu atât mai importante cu cât Camelo Anthony, vedeta celor de la Nuggets, şi-a trecut şi el în cont 41. Următorul meci va fi la Denver, iar echipa gazdă se va califica în finala Conferinţei de Vest în caz că se impune.
Antena3.ro