Pilotul german al echipei Red Bull, Sebastian Vettel, a câştigat, duminică, Marele Premiu al Braziliei, ultima etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, reuşind să egaleze recordul de nouă victorii consecutive, deţinut de italianul Alberto Ascari din 1953, conform Mediafax.
Cele mai multe succese consecutive în Formula 1 le avea italianul Alberto Ascari, nouă, recordul său fiind stabilit în două sezoane, 1952, când a câştigat şase curse, şi 1953. Sebastian Vettel a ajuns, duminică, la a noua victorie consecutivă în 2013 şi a 39-a din carieră, 13 dintre acestea fiind obţinute anul acesta.
Vettel a fost urmat la Interlagos de coechipierul său Mark Webber şi de spaniolul Fernando Alonso (Ferrari). Britanicul Jenson Button (McLaren-Mercedes) a fost al patrulea, germanul Nico Rosberg (Mercedes) al cincilea, iar mexicanul Sergio Perez a trecut linia de sosire al şaselea.
Pe locurile 7-10 s-au clasat în ordine brazilianul Felipe Massa (Ferrari), germanul Nico Hulkenberg (Sauber), britanicul Lewis Hamilton (Mercedes) şi australianul Daniel Ricciardo (Toro Rosso).
Vettel şi echipa sa au câştigat pentru a patra oară consecutiv titlurile mondiale la piloţi, respectiv constructori.
Sezonul 2014 va începe la 16 martie, cu Marele Premiu al Australiei, de la Melbourne.