Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Auto/Moto Sebastian Vettel a câştigat MP al Spaniei, etapa a 5-a din CM de Formula 1

Sebastian Vettel a câştigat MP al Spaniei, etapa a 5-a din CM de Formula 1

1 minut de citit Publicat la 17:20 22 Mai 2011 Modificat la 17:20 22 Mai 2011
Sebastian Vettel a câştigat MP al Spaniei, etapa a 5-a din CM de Formula 1
Foto: Intact Images/EPA
Sebastian Vettel a câştigat Marele Premiu al Spaniei de la Barcelona, a cincea etapă a sezonului din Campionatul Mondial de Formula 1. Pilotul german de la Red Bull a obţinut astfel cea de-a patra victorie din acest an şi a fost urmat de britanicul Lewis Hamilton (McLaren), podimul fiind completat de Jenson Button (McLaren).
 
Debutul cursei din Catalonia a fost deosebit de spectaculos, cu Fernando Alonso, plecat din poziţia a patra, având un start fantastic care i-a permis să devină lider. Mark Webber, ocupantul primului loc pe grilă, a coborât până pe 4, fiind depăşit atât de Lewis Hamilton, cât şi de Jenson Button.
 
Cu strategii excelente, Vettel şi Hamilton au reuşit să urce pe primele două poziţii în urma intrărilor la boxe, în timp ce Alonso a terminat abia pe locul 5. Mark Webber a venit doar al patrulea, deşi declara înaintea cursei că ţinteşte victoria. Cei doi piloţi Mercedes, Michael Schumacher şi Nico Rosberg, au ocupat poziţiile 6, respectiv 7.
 
Nick Heidfeld reprezintă surpriza plăcută a Marelui Premiu al Spaniei. Plecat de pe ultimul loc al grilei, din cauza unor probleme în timpul antrenamentelor, care nu i-au permis să ia startul în calificări, germanul de la Renault s-a clasat pe locul 8, fiind urmat de cei doi oameni de la Sauber, mexicanul Sergio Perez şi japonezul Kamui Kobayashi.
 
Clasament final MP al Spaniei
 
1.Sebastian Vettel (Germania) Red Bull 1:39:03.301
2.Lewis Hamilton (Marea Britanie) McLaren +0.630
3.Jenson Button (Marea Britanie) McLaren +35.697
4.Mark Webber (Australia) Red Bull +47.966
5.Fernando Alonso (Spania) Ferrari +1 tur
6.Michael Schumacher (Germania) Mercedes +1 tur
7.Nico Rosberg (Germania) Mercedes +1 tur
8.Nick Heidfeld (Germania) Renault +1 tur
9.Sergio Perez (Mexic) Sauber +1 tur
10.Kamui Kobayashi (Japonia) Sauber +1 tur
11.Vitaly Petrov (Rusia) Renault +1 tur
12.Paul di Resta (Marea Britanie) Force India +1 tur
13.Adrian Sutil (Germania) Force India +1 tur
14.Sebastien Buemi (Elveţia) Toro Rosso +1 tur
15.Pastor Maldonado (Venezuela) Williams +1 tur
16.Jaime Alguersuari (Spania) Toro Rosso +2 tururi
17.Rubens Barrichello (Brazilia) Williams +2 tururi
18.Jarno Trulli (Italia) Lotus +2 tururi
19.Timo Glock (Germania) Virgin +3 tururi
20.Jerome d`Ambrosio (Belgia) Virgin +4 tururi
21.Narain Karthikeyan (India) Hispania +5 tururi
 
Neclasaţi
 
Felipe Massa (Brazilia) Ferrari
Heikki Kovalainen (Finlanda) Lotus 
Vitantonio Liuzzi (Italia) Hispania 
 
Clasament general piloţi
 
1.Sebastian Vettel (Red Bull) 118p
2.Lewis Hamilton (McLaren) 77p
3.Mark Webber (Red Bull) 67p
4.Jenson Button (Marea Britanie) 61p
5.Fernando Alonso (Ferrari) 51p
 
Clasament general constructori
 
1.Red Bull 185p
2.McLaren 138p
3.Ferrari 75p
4.Renault 46p
5.Mercedes 40p.

×
Parteneri
x close