Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Auto/Moto Rezultate surprinzătoare la debutul ediţiei nr. 31 a Raliului Dakar

Rezultate surprinzătoare la debutul ediţiei nr. 31 a Raliului Dakar

1 minut de citit Publicat la 18:07 04 Ian 2009 Modificat la 18:07 04 Ian 2009
Rezultate surprinzătoare la debutul ediţiei nr. 31 a Raliului Dakar
Spaniolul Marc Coma a terminat pe primul loc, la categoria moto, etapa inaugurală a Raliului Dakar. În proba auto s-a impus Naser Al Atiah din Qatar, iar francezul Christof Declerc a obţinut victoria la categoria quadurilor.
A 31-a ediţie a Raliului Dakar a debutat în Argentina cu rezultate surprinzătoare. Concurenţii s-au întrecut pe traseul Buenos Aires - Santa Rosa în lungime de 733 de kilometri. Cyril Despres, câştigătorul ediţiei trecute la categoria moto, a fost primul concurent care a intrat în proba specială de 371 de kilometri, însă victoria i-a revenit spaniolulului Marc Coma pe KTM.
La categoria auto, victoria a fost obţinută de pilotul din Qatar, Nasser Al Attiyah, la volanul unui BMW. Acesta l-a depăşit cu două minute şi 17 secunde pe spaniolul Carlos Sainz. Christophe Declerck de la Yamaha a obţinut victoria la categoria quadurilor, francezul clasându-se înaintea cehul Josef Machacek, care a terminat pe poziţia secundă.
Prima zi a raliului Dakar nu a fost una memorabilă pentru cei trei reprezentanţi ai României. Aceştia au încheiat manşa inaugurală cu o întarziere de peste o oră faţă de primul clasat. Cel dintâi concurent român ajuns la Santa Rosa a fost Romeo Duicu, pe poziţia 82. La motocilişti, Emanuel Ghineş s-a clasat pe locul 95, în timp ce Marcel Butuza a căzut şi a terminat al 186-lea, la peste doua ore întârziere.
Antena3.ro

×
x close