"Renault a decis să-şi respecte angajamentele în Formula 1, având susţinerea unui nou partener strategic, Genii Capital, o societate din Luxemburg specializată în noi tehnologii, gestionarea imaginii şi sportul automobilistic. Renault va transfera către Genii Capital o mare parte din Renault F1 Team şi cei doi parteneri vor asigura împreună managementul echipei", a anunţat conducerea Renault printr-un comunicat oficial, transmite Mediafax.
Problemele financiare par să fi atins şi concernul francez, lucru care a făcut necesară alierea cu Genii Capital. Nu este cunoscut câte procente din echipa de F1 vor fi ale companiei luxemburgheze, dar implicarea acestora va fi, în mod cert, una importantă. Renault F1 va începe sezonul viitor sub patronatul ambelor companii, dar îşi va păstra numele, culorile şi identitatea. De asemenea, se va păstra linia de producţie de la Viry-Châtillon, care produce motoare pentru Renault F1 şi Red Bull Racing.
Antena3.ro