Lewis Hamilton a dominat antrenamentele de vineri de la Shanghai, însă când a venit vremea calificărilor piloţii de la Red Bull s-au dovedit încă o dată a fi cei mai rapizi. Sebastian Vettel a obţinut pole position-ul cu 0,248 secunde în faţa coechipierului său Mark Webber, fiind cronometrat într-un minut şi 34.558 secunde.
Locul trei i-a revenit lui Fernando Alonso de la Ferrari, la 0,355 secunde în urma lui Vettel, în timp ce Nico Rosberg a sosit al patrulea, surclasându-l încă o dată pe coechipierul Michael Schumacher, care s-a clasat pe locul nouă.
Jenson Button şi Lewis Hamilton, ambii de la McLaren, au dezamăgit după antrenamentele de vineri şi vor pleca de pe linia a treia a grilei de start.
Pentru Red Bull acesta este al patrulea pole position consecutiv, fiind prima echipă care reuşeşte acest lucru din 2007. Este totodată a doua oară în acest sezon când cele două monoposturi Red Bull pornesc de pe prima linie a grilei de start, la fel ca în Australia.
Iată grila de start pentru Marele Premiu al Chinei:
1. S. Vettel Red Bull 1:34.558
2. M. Webber Red Bull 1:34.806
3. F. Alonso Ferrari 1:34.913
4. N. Rosberg Mercedes Grand Prix 1:34.923
5. J. Button McLaren 1:34.979
6. L. Hamilton McLaren 1:35.034
7. F. Massa Ferrari 1:35.180
8. R. Kubica Renault 1:35.364
9. M. Schumacher Mercedes Grand Prix 1:35.646
10. A. Sutil Force India F1 1:35.963
11. R. Barrichello Williams 1:35.748
12. J. Alguersuari Scuderia Toro Rosso 1:36.047
13. S. Buemi Scuderia Toro Rosso 1:36.149
14. V. Petrov Renault 1:36.311
15. K. Kobayashi Sauber 1:36.422
16. N. Hulkenberg Williams 1:36.647
17. P. de la Rosa Sauber 1:37.020
18. V. Liuzzi Force India F1 1:37.161
19. T. Glock Virgin Racing 1:39.278
20. J. Trulli Lotus F1 1:39.399
21. H. Kovalainen Lotus F1 1:39.520
22. L. Di Grassi Virgin Racing 1:39.783
Antena3.ro