După un debut marcat de un accident soldat cu 13 răniți în prolog și de anularea primei etape, în etapa a doua parcursul la moto a fost redus de la 459 km la 354 km, iar la auto de la 510 la 387 km.
Traseul integral al etapei a doua are 787 km pentru moto și 847 la secțiunea auto.
''Va ploua o mare parte din noaptea de duminică spre luni pe traseul specialei. Ploaia se va opri dimineața, dar va reîncepe la prânz'', a declarat Etienne Lavigne, directorul cursei.
''Vom face tot posibilul pentru ca etapa să aibă loc în condiții bune'', a mai spus francezul, precizând că în etapa a treia condițiile meteo se vor ameliora.
Prima etapă, programată duminică între Rosario și Villa Carlos Paz a fost anulată, desfășurarea dispozitivului de securitate fiind imposibilă din cauza furtunii violente, a ploii puternice și a plafonului jos de nori.
După desfășurarea prologului, spaniolul Joan Barreda Bart (Honda) este lider la moto, în timp ce românul Emanuel Gyenes (KTM) ocupă locul 26, la 23 de secunde de primul loc.