Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Auto/Moto Piloţii Brawn GP, retrogradaţi câte cinci locuri pe grila de start în MP al Japoniei

Piloţii Brawn GP, retrogradaţi câte cinci locuri pe grila de start în MP al Japoniei

3 minute de citit Publicat la 21:13 03 Oct 2009 Modificat la 21:13 03 Oct 2009
Piloţii Brawn GP, retrogradaţi câte cinci locuri pe grila de start în MP al Japoniei
Piloţii echipei Brawn GP şi principalii candidaţi la titlul mondial, Jenson Button şi Rubens Barrichello, au primit fiecare o penalitate de cinci locuri pe grila de start al Marelui Premiu din Japonia, programat duminică.

Cei doi au fost penalizaţi pentru că nu redus viteza la vederea steagului galben la ieşirea din virajul 14, în timpul calificărilor de la Suzuka. Barrichello ajunsese astfel pe locul 10 pe grila de start, în timp ce Button se afla la alte două locuri în spate. Ambii piloţi vor mai urca însă un loc pe grila de start, pentru că şi Heikki Kovalainen, care se calificase iniţial al nouălea, s-a ales cu o penalizare de cinci locuri, după ce McLaren a schimbat cutia de viteze pe maşina lui.

Adrian Sutil de la Force India, Sebastien Buemi de la Toro Rosso şi Fernando Alonso de la Renault au fost de asemenea penalizaţi cu câte cinci locuri. Sutil se calificase al patrulea, Buemi al zecelea, în timp ce Alonso trebuia să plece de pe poziţia a 12-a.

Totul s-a întâmplat din cauza lui Buemi, care a ieşit în decor în virajul 14 în timpul sesiunii a doua de calificare şi şi-a lovit maşina de parapeţi. Părţi din maşina lui au rămas pe pistă, iar Button, Barrichello, Alonso şi Sutil au fost forţaţi să evite ieşiri în decor suplimentare. Buemi a primit aceeaşi sancţiune ca şi ceilalţi piloţi pentru că a condus neatent.

Button a acceptat penalizarea, dar consideră că a reacţionat în modul potrivit, având în vedere circumstanţele. "Am primit o penalizare pentru că nu am încetinit suficient, dar, din punctul meu de vedere, am făcut ce trebuia. Am evitat şi când am văzut steagul galben, chiar înainte de aripa faţă a maşinii lui Buemi, m-am dat într-o parte. Am considerat că nu sunt în siguranţă să decuplez cutia de viteze, pentru că putea să vină o maşină în spatele meu şi să mă lovească, iar imediat ce am trecut de aripă am văzut steagul verde. Regulamentul spune că trebuie să încetineşti suficient şi să decuplezi transmisia către motor, ceea ce eu nu am făcut. Respect decizia lor, dar pentru mine a fost cel mai bun lucru de făcut", a declarat Button.

Cu trei curse înainte de finalul sezonului, Button are un avans de 15 puncte în faţa lui Barrichello şi poate obţine titlul dacă ia cu cinci puncte mai multe ca pilotul brazilian, la Suzuka. Totodată, Brawn poate cuceri titlul constructorilor, dacă Red Bull, pentru care Mark Webber va pleca ultimul, nu obţine cu şapte puncte mai mult decât Brawn.

Iată grila de start, în varianta finală
1. S. Vettel - Red Bull
2. J. Trulli - Toyota
3. L. Hamilton - McLaren
4. N. Heidfeld - BMW
5. K. Räikkönen - Ferrari
6. N. Rosberg - Williams
7. R. Kubica - BMW
8. A. Sutil - Force India F1
9. R. Barrichello - Brawn GP
10. J. Alguersuari - Scuderia Toro Rosso
11. J. Button - Brawn GP
12. G. Fisichella - Ferrari
13. H. Kovalainen - McLaren
14. S. Buemi - Scuderia Toro Rosso
15. K. Nakajima - Williams
16. R. Grosjean - Renault
17. F. Alonso - Renault
18. V. Liuzzi - Force India F1
19. T. Glock - Toyota
20. M. Webber - Red Bull
Antena3.ro

×
x close