Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Auto/Moto Marc Marquez a devenit CAMPION MONDIAL la MotoGP

Marc Marquez a devenit CAMPION MONDIAL la MotoGP

<1 minut de citit Publicat la 18:08 10 Noi 2013 Modificat la 18:08 10 Noi 2013
Marc Marquez a devenit CAMPION MONDIAL la MotoGP
Foto: Agerpres/AP
Spaniolul Marc Marquez (Honda) a devenit campion mondial la MotoGP, duminică, la finalul Marelui Premiu al Valenciei, a 18-a şi ultima etapă a sezonului, cursă câştigată de Jorge Lorenzo (Yamaha), informează AFP, conform Mediafax.
Al treilea în cursa de la Valencia, Marquez a devenit, la 20 de ani şi 266 de zile, cel mai tânăr campion mondial din istorie la categoria-regină. El a doborât recordul americanului Freddie Spencer, campion mondial în 1983, la vârsta de 21 de ani şi 258 de zile.
De asemenea, Marquez este primul, după 35 de ani, care reuşeşte să câştige titlul mondial în sezonul de debut la această categorie.
Pe locul doi la Marele Premiu al Valenciei s-a clasat tot un spaniol, Dani Pedrosa.
Marc Marquez a reuşit în sezonul 2013 să câştige şase etape. El s-a aflat de nouă ori în pole position, a realizat de 11 ori cel mai bun tur în cursă şi a urcat de 16 ori pe podium.
 

×
x close