Starul Formulei 1 Lewis Hamilton şi cântăreaţa Nicole Scherzinger de la Pussycat Dolls s-au despărţit, după o relaţie de doi ani. Britanicul, în vârstă de 25 de ani, şi starul pop, în vârstă de 31 de ani, au anunţat că vor să se concentreze asupra carierelor lor.
"Nicole Scherzinger şi Lewis Hamilton pot confirma că au decis să se despartă. Cei doi vor să se concentreze total asupra carierelor lor şi vor rămâne prieteni buni", au declarat purtătorii de cuvânt ai celor doi, într-o conferinţă comună.
Cei doi au început să aibă o relaţie după ce s-au întâlnit la Premiile MTV Europe, la Munchen, în noiembrie 2007. În urmă cu o lună au apărut zvonurile conform cărora cei doi erau pe cale să se despartă, din cauza reticenţei pilotului de Formula 1 de a se aşeza la casa lui.
Hamilton speră ca în acest sezon să recucerească titlul în Formula 1, însă are parte de o concurenţă acerbă, formată din colegul Jenson Button, actualul campion mondial, şi Michael Schumacher, care a revenit asupra deciziei de retragere.
Antena3.ro