Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Auto/Moto Fiul preşedintelui FIA, Max Mosley, a fost găsit mort de la o supradoză

Fiul preşedintelui FIA, Max Mosley, a fost găsit mort de la o supradoză

<1 minut de citit Publicat la 18:37 06 Mai 2009 Modificat la 18:37 06 Mai 2009
Fiul preşedintelui FIA, Max Mosley, a fost găsit mort de la o supradoză
Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Automobilism, Max Mosley, a primit miercuri o veste tragică, după ce fiul său a fost găsit mort în apartamentul său, după ce a suferit, probabil, o supradoză de droguri. Alexander Mosley avea 39 de ani şi era economist, dar ascundea un secret care, până la urmă, l-a şi costat viaţa - consumul de droguri.
Trupul neînsufleţit lui Mosley a fost găsit în apartamentul lui din Notting Hill marţi seară, informează Mediafax.
"Persoana decedată este un bărbat de aproximativ 40 de ani. Credem că ştim cine este şi vom informa familia", a precizat un reprezentant al Scotland Yard, care nu a vrut să confirme oficial identitatea celui decedat, cu toate că aceasta nu mai este, în acest moment, un secret.
FIA, organismul pe care îl conduce Max Mosley, i-a transmis preşedintelui său şi familiei sale condoleanţe după o pierdere greu de suportat de către oricine.
Antena3.ro

×
Etichete: FIA
x close