Deşi poate părea o decizie arbitrară, Federaţia a decis să reducă la jumătate cheltuielile legate de motoarele monoposturilor în 2009. Un număr de alte măsuri şocante care au legătură cu volumul de combustibil consumat se vor pune în aplicare în anul care vine şi în 2010. Astfel, s-au adus în discuţie chiar renunţarea la reîncărcarea cu carburant şi reducerea distanţelor din cadrul curselor. Sezonul viitor, motoarele vor trebui să fie folosite pentru minim trei curse, în loc de două ca în prezent, în total o echipă putând utiliza maxim douăzeci de motoare tot sezonul. S-a renunţat chiar şi la dezvoltarea unui nou motor pentru 2011, ceea ce este o măsură foarte neobişnuită.
Acestea sunt, conform Mediafax, singura posibilitate de a scoate din haos un sport în care companiile participante se confruntă cu scăderea drastică a veniturilor şi a preţurilor acţiunilor.
O imagine a unui posibil peisaj al Formulei 1 a fost dată de retragerea Honda din competiţie, care a avut loc în mai. În acest caz, nimeni nu se mai putea îndoi că Formula 1 se confrunta cu o situaţie gravă.
Antena3.ro