Felipe Massa, unul dintre cei doi piloţi ai echipei de Formula 1 Ferrari, va evolua şi din anul viitor pentru "căluţul cabrat". Şefii de la Ferrari consideră că Massa se înţelege foarte bine cu Fernando Alonso şi că prelungirea contractului primului nu poate fi decât spre binele echipei.
"Dorim să aducem dovezi de stabilitate pentru viitor, punând preţ pe o pereche de piloţi valoroşi, fără egal în privinţa talentului, rapidităţii şi abilităţii lor de a lucra împreună pentru binele echipei", a precizat liderul echipei italiene, Stefano Dominecali, potrivit Mediafax.
Concretizarea discuţiilor pentru prelungirea contractului îl mulţumeşte pe deplin pe pilotul brazilian, care a pilotat până acum în 69 de curse pentru Ferrari şi a fost, în sezonul 2008, vicecampion mondial.
"Sunt fericit că mi s-a oferit ocazia de a pilota pentru Ferrari încă două sezoane", a spus Massa.
Antena3.ro