Juha Salminen (E1) multiplu campion mondial nu va avea probleme să se acomodeze cu traseul, având în vedere că, aşa cum spunea Giovanni Sala, Enduro Test-ul este o specială de enduro clasică bine creionată într-un cadru natural. Este posibil să îl vedem pe finlandez în postura de câştigător al ambelor etape.
La E2, Anontie Meo are înaintea GP Romania un avans de 49 de puncte faţă de Cristobal Guerrero. Configuraţia specialelor de la Buzău este una care îl avantajează însă pe Guerrero, aşa că pilotul KTM are mari şanse să se impună într-una dintre cele două etape.
Mika Ahola liderul de la E3, ca şi compatriotul său Juha Salminen, se va simţi foarte bine pe Enduro Test, însă pe Husqvarna Xtreme Test vicecampionul mondial de enduro indor, Joakim Ljunggren, va fi la el acasă.
De organizarea acestei prime etape de campionat mondial în România profită şi câţiva piloţi români care, din raţiuni de buget, nu îşi permit să concureze într-un sezon al FIM Maxxis WEC. Printre aceştia se numără şi Emanuel Gyenes, medaliat cu argint la International Six Days Enduro în 2007 şi câştigător al clasei Maraton de la Dakar 2011.
Concurenţii, echipele de asistenţă tehnică şi primii jurnalişti au sosit încă de joi în România, astăzi urmând să aibă loc antrenamentele de la Mărăcineni, iar sâmbătă şi duminică se vor desfăşura probele Grand Prix-ului.